Personalitatea modelată prin joc
Iată și câteva fotografii surprinse la școala din Averești, comuna Ion Creangă. Am găsit aici copii frumoși si dornici să învețe lucruri noi mai ales prin joc.
“Copiilor le place să se joace.
În consiliere, cu ajutorul jocurilor, creăm un context, un cadru, în care copiii se deschid mult mai ușor. Jocurile sunt mult mai atrăgătoare pentru majoritatea copiilor decât o conversație directă, iar joaca este mediul natural de exprimare. Așa cum sugera psihologul J. Piaget, jocul reprezintă totodată și cea mai pură formă de asimilare, iar personalitatea copilului se modelează prin aceste experiențe ludice.
De aceea, și în activitatea desfășurată cu copiii de la Școala din Averești am ales jocul cu eșarfele (care i-a bucurat foarte mult pe beneficiarii noștri), apoi “Jocul numelui” prin care au descoperit calitățile corespunzătoare fiecărei litere a numelui lor. N-a lipsit nici jocul turnului instabil, prin care se dezvoltă o serie de procese cognitive: percepția, atenția, agilitatea, memoria. Ei își îmbunătățesc gândirea orientată spre obiective, controlul impulsurilor, respectarea regulilor, exersează răbdarea, își dezvoltă creativitatea, învață să comunice mai bine, iar toate acestea duc la creșterea încrederii în forțele proprii.”
spune Diana Ionela Imbru, psiholog in cadrul proiectului “Calitate si Incluziune prin Educație”.