La jumătatea drumului
Ne aflăm la jumătatea implementării proiectului „Calitate și Incluziune prin Educație” . Ce am realizat până în prezent ?
La jumătatea perioadei de implementare a proiectului avem cuprinși în grupul-țintă principal peste 800 de copii ( dintre cei 913 vizați până la finalul proiectului). Dintre aceștia, peste 500 sunt elevi cu cerințe educaționale speciale și aproape 300 se află în risc de abandon școlar. Cu unii am reușit ce ne-am propus: deja sunt mai atrași de școală, își fac lecțiile mai atent, au învățat ce trebuie să facă pentru a fi asultați și respectați, au planuri de viitor. Cu alții mai avem de lucrat, dar cu siguranță, până la finalul activităților desfășurate de profesorii de educație remedială , de psihologi și de logopezi, vom reuși tot ceea ce ne-am propus .
Iată ce spun specialiștii noștri care se ocupă de latura educațională:
„O bună parte dintre elevi țin pasul cu cerințele din programa școlară, dar o altă parte dintre ei pierd permanent teren în acumularea cunoștințelor. Unii elevi pierd ritmul începând cu clasele primare, iar până în clasa a VIII-a diferențele se accentuează.Organizarea activităților de remediere are un impact semnificativ în viaţașcolară, având ca obiectiv schimbarea atitudinii faţă de fiecare copil care poate avea, la un moment dat, dificultăţi de învăţare.Este necesar ca elevii să fie sprijiniţi în efectuarea asistată a temelor, în activităţi de recuperare şcolarăşi ameliorare a dificultăţilor în învăţare, precum şi în activităţi de educaţie plastică, jocuri distractive, activități extrașcolare cu scop educativ.Astfel de activități – individuale sau de grup- urmăresc o schimbare de atitudine a cadrelor didactice, a părinților, a elevilor şi a reprezentanților instituțiilor publice față de comunitățile șigrupurile dezavantajate.
Elevii care participă la activități de educație remedială obțin note mai bune, au o stimă de sine crescută, se pot ajuta singuri în diferitele situații de învățare cu care se întâlnesc zilnic, devin autonomi, condiții în care riscul de abandon școlar scade. În plus, o bună parte dintre acești elevi trăiesc în familii dezorganizate şi sărace, nu sunt supravegheați şi ajutați în rezolvarea sarcinilor şcolare. Educația remedială trebuie să țină seama de nevoile educative ale fiecărui copil și anume: învăţarea citirii şi a scrierii, calculul matematic, formarea unei imaginipozitive despre sine, organizarea și implicarea eficientă în activități, sprijin personalizat.” Laura Cobzariu – profesor de educație remedială
„Impactul acestor activități este unul pozitiv, elevii dau dovadă de o mai bună cunoaștere de sine și a semenilor. Am remarcat o relaționare îmbunătățită, o creșterea motivației pentru învățare, un interes sincer pentru activitățile din cadrul proiectului „Calitate și Incluziune prin Educație” la Școala Făurei. Activitățile desfășurate în ritmul lor propriu, nefiind notate, neavând teme pentru acasă, creează un mediu relaxant și prietenos pentru copii și le oferă ocazia de a fi ei înșiși și de a se dezvolta armonios.În urma discuțiilor purtate cu învățătorii și diriginții claselor din care provin beneficiarii noștri,s-a constatat un progres la învățătură și o mare receptivitate la sarcinile de lucru din cadrul orelor.Marele plus este frecventarea școlii, acești elevi înregistrând deja un număr mult mai mic de absențe.” Valeria-Roxana Anisii – profesor de educație remedială
„La Școala Gimnazială din comuna Tămășeni, activitățile desfășurate cu copiii cu cerințe educațiale speciale sunt de un real folos. Aici copiii se simt în largul lor, comunică foarte mult între ei, lucrează pe grupe, coopereză și se manifestă natural. Au mai multă încredere în forțele proprii, sunt mai curajoși, se ajută unii pe alții și se susțin. În privința copiilor aflați în risc de abandon școlar, pot spune că,prin activitățile de remediere, o parte dintre ei au recuperat foarte mult din materie: scriu, citesc, socotesc, povestesc. Activitatea lor de la clasă s-a îmbunățățit, au mai puține absențe, sunt mai interesați să vină la școală. Iar noi continuăm să îi încurajăm și să-i sprijinim.” Cristina Antochi – profesor de educație remedială
„Pe perioada desfășurării activităților remediale la Școala Profesională Adjudeni am constatat că o mare parte dintre beneficiari trăiesc în familii monoparentale ca urmare a plecării în străinatate a unuia dintre părinti, nu sunt supravegheați şi nici ajutați în rezolvarea sarcinilor şcolare. Educația remedială ține cont de nevoile educative ale fiecărui copil: de vârstă, de plăcerea de a comunica şi de a se mișca. Activitățile sunt bazate pe joc, pe mișcare, pe interacțiunea cu ceilalți colegi, pe discutii libere. În funcţie de stilul individual de învăţare al fiecărui elev, se folosesc materiale informative adecvate înțelegerii lor: planșe cu imagini pentru dezvoltarea limbajului, programe de calculator prin care văd dincolo de mediul lor obișnuit de viață.Bucuria cu care participă la activități este o dovadă a lucrului bine făcut. În opinia mea, beneficiarii acestui proiect și-au îmbunătățit capacitatea de memorare, de socializare, de învățare.” Lucreția Bancu – profesor de educație remedială
„La Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Roman, unde sunt elevi cu dizabilități, activitățile de sprijinse desfășoară într-un cadru diferit de cel formal. Cu ajutorul materialelor și mijloacelor didactice variate, atractive și adecvate copilului cu cerințe educaționale speciale, furnizate prin acest proiect, elevii sunt ajutați să-și îmbunătățească atât capacitatea de învățare și adaptare la mediul educațional, dar și deprinderile de viață necesare integrări sociale. La jumătatea proiectului, se simte deja un progres în privința comunicării, a conștientizării stărilor emoționale și a formării comportamentelor adaptative în relația cu mediul înconjurător. Elevii au devenit mai cooperanți, mai activi și mai disponibili de a lucra în grup, împreună cu ceilalți colegi.”. Simona Magdalena Dudău – profesor de educație remedială