Integrare și incluziune prin activități comune
Bun regăsit !
Așa cum v-am obișnuit, continuăm să vă prezentăm activitățile desfășurate în cadrul proiectului nostru !
Și pentru că acestea au un caracter accentuat integrativ , o parte dintre activități se realizează împreună cu copiii din școlile partenere fără vulnerabilități . Este dovada clară a integrării în colectivitate, a incluziunii prin educație !
In acest context, vă prezentăm astăzi câteva fotografii făcute în Săptămâna “Școala Altfel” cu o parte din beneficiarii Proiectului “Calitate și Incluziune prin Educație “ care au participat, alături de elevii clasei a II-a A din cadrul Școlii Gimnaziale “Daniela Cuciuc” din Piatra-Neamț, la două activități comune: vizita la Fabrica de Centrale Termice Kòber, de la Vaduri, dar și la Detasamentul de Pompieri Piatra Neamț.
Ambele activități au fost primite cu bucurie de copii și și-au atins scopurile : acela de a primi noi informații despre cele două domenii de activitate, dar și acela de a socializa, indiferent de cât de vulnerabili sunt sau nu unii dintre ei. Le-a fost alături doamna profesoara de educație remedială Ioana Roxana Iordache.