Cum evităm eșecul ?
La mijloc de săptămână,vă invităm la Școala Gimnazială din Comuna Ion Creangă.
Vă arătam , de această dată, cum o parte dintre beneficiarii proiectului nostru au participat la o activitate interactivă, realizată în echipe.
“Activitatea s-a focusat pe importanța perseverării și finalizarea proiectelor începute; pe identificarea alternativelor pe care le avem atunci când ceva nu merge; pe creionarea unui plan de acțiune care să îi ghideze pe copii în realizarea activității și împărțirea acesteia în pași mici astfel încât să poată fi realizată; de asemenea, am urmărit conștientizarea legăturii dintre gânduri – emoții și comportamente.” ne-a spus colega noastră Ionela Diana Imbru- psiholog.